0
p 24-25

Cine este Allah?

 

Pentru a fi musulmani trebuie să credem că nu există altă divinitate în afară de Allah și că Profetul Muhammed este Trimisul Său. Dar cine este Allah? Cum trebuie noi să credem în El?

Allah este Stăpânul nostru, stăpân peste tot ceea ce vedem în jurul nostru, dar și peste tot ceea ce nu vedem. Allah m-a creat pe mine, te-a creat pe tine și pe toți oamenii. El a creat îngerii din lumină și ei Îl ascultă mereu pe Allah. Allah ne-a dat nouă viața și tot El este cel care ne-o ia.

Allah a creat tot. El a creat cerurile care sunt deasupra noastră, șapte la număr, deși noi vedem unul singur. El a creat pământul de sub noi. El a creat noaptea, în timpul căreia noi dormim, El a creat ziua, a creat soarele, luna și stelele, munții și oceanele, plantele și animalele.

Așadar, Allah este Creatorul și cel Care Dăruiește oamenilor tot ceea ce au. El ne-a dat ploaia, care udă pământul și face plantele să crească și face ca animalele să aibă apă să bea. El ne-a dat nouă văzul, pentru a putea vedea tot ceea ce este în jurul nostru, ne-a dat auzul, ca să putem auzi tot ce se petrece în jurul nostru.

Dar Allah nu este creat de nimeni, el a existat din totdeauna și niciodată nu va muri, nu a născut pe nimeni, nu are fiu sau fiică și nici părinți. El este Unic, pentru că nu există nimeni și nimic asemănător Lui.

De aceea noi îi mulțumim lui Allah pentru toate acestea și Îl iubim. Îl iubim pentru că ne-a creat și ne-a dat atât de multe lucruri. Îl iubim pentru că ne-a făcut musulmani.

Noi îl iubim pe Allah și facem ceea ce El ne spune să facem și ne ferim de lucrurile care ne sunt interzise. Allah ne-a învățat tot ce trebuie să facem în Coran. Profetul Muhammed a fost cel care i-a învățat pe oameni Coranul și le-a arătat tot ce trebuie să facă și să știe pentru a-L asculta pe Allah.

Allah i-a creat pe părinții noștri și tot Allah ne-a creat pe noi și le-a dat părinților noștri tot ce le-a trebuit pentru ca noi să creștem mari. De aceea, noi trebuie sa ascultăm de ceea ce Allah a spus, ceea ce Profetul Muhammed ne-a învățat și ce ne spun părinții noștri să facem.

Allah are multe atribute, care ne explică despre cum este Allah. Dintre toate acestea, cunoscute și sub numele lui Allah, noi știm 99. Printre ele sunt: Ar-Rahman (Cel Milostiv), Ar-Rahim (Cel Îndurător), Al-Ghafur (Cel Iertător), Al-Hayy (Cel Veșnic Viu).

No Comments

Reply

Skip to toolbar