well

Povestea Izvorului Zamzam

well

 

Într-o zi, Profetul Ibrahim s-a trezit și i-a cerut soției sale, Hajar, să îl ia pe fiul său și să se pregătească pentru o lungă călătorie. Peste câteva zile, cei trei au pornit la drum. Ismail încă bea lapte de la pieptul mamei sale, fiind doar un bebeluș.

Profetul Ibrahim a raversat munți și văi, până a ajuns în deșertul Peninsulei Arabe, unde nu puteai vedea nicăieri câmpuri cultivate, frcute, hrană sau apă. Valea nu purta nici o urmă de viață. După ce și-a ajutat soția și copilul să descalece, Profetul Ibrahim i-a lăsat soției sale puțină mâncare și apă și s-a îndepărtat de ei. Soția lui s-a grăbit să îl ajungă din urmă și îl întreba:

  • Unde te duci, Ibrahim, și ne lași în valea asta pustie?

Ibrahim nu i-a răspuns, ci a continuat să se îndepărteze. Ea a repetata întrebarea, dar nu a primit nici un răspuns. În cele din urmă, Hajar și-a dat seama că Ibrahim nu făcea aceste lucruri pentru că așa dorea el, ci primise poruncă de la Allah. Atunci ea l-a întrebat:

  • Allah ți-a poruncit să faci acest lucru?
  • Da, i-a răspuns el.

Atunci, soția lui, care credea în Allah la fel de mult ca și el, a spus:

  • Nu vom păți nimic rău, căci Allah, Cel care ți-a poruncit acest lucru, este cu noi.

Atunci Ibrahim a spus: „Doamne, eu am așezat o parte din urmașii mei într-o vale fără verdeață, în apropiere de Casa Ta cea Sfântă. Doamne, pentru a împlini ei Rugăciunea [As-Salat]! Și fă inimile unor oameni să încline cu dragoste către ei și dă-le lor din roade spre viețuire, poate că ei vor fi mulțumitori. Doamne, Tu știi și ce ținem ascuns și ce lăsăm să se vadă, căci nu-I este nimic ascuns lui Allah, nici de pre pământ și nici din cer.” (Sura Ibrahim: 37-38)

Curând, Hajar și Ismail au rămas singuri. Ismail a început să plângă. Îi era sete.

Hajar l-a pus pe Ismail jos. Apoi a plecat să caute o fântână. Dar nu a găsit niciuna, nici măcar un izvoraș de apă. Nu exista nici un ochi de apă în toată valea.

A căutat apă și sub pietre, dar nici acolo nu a găsit. Alerga de colo până colo, dar fără niciun folos. Nu exista apă nicăieri.

Hajar a încercat din nou. A alergat între cele două dealuri. Se uita peste tot după apă. Îi era teamă pentru fiul ei. Nu știa ce să mai facă. Nu exista apă nicăieri!

Îl auzea pe Ismail cum plângea cu putere. A alergat înapoi la el. Îi era teamă să nu fi pățit ceva. Îi era frică să nu se îmbolnăvească din cauza căldurii.

Ismail era așezat pe nisipul fierbinte. Plângea. Lovea cu piciorușele de pământ. Și apoi s-a întâmplat miracolul. Era o groapă în nisip lângă picioarele sale. Și era apă în acea groapă. Slavă lui Allah!

Hajar a început să plângă. A luat apă în palme și i-a dat să bea fiului său.

Ochiul acela de apă era în realitate un izvor.

Mai târziu a fost numit Zamzam.

Niciodată nu a secat.

Chiar și astăzi curge apă din el.

Povața acestei povești este aceea că acela care este credincios, chiar și atunci când întâmpină greutăți, dacă urmează calea lui Allah, va vedea răspunsul lui Allah în cele mai miraculoase moduri, așa cum micuțul Ismail a fost salvat de miracolul izvorului Zamzam.

Comment (1)

  • Dan

    MashaAllah !

    reply

Reply

Skip to toolbar