27Sep
2015
0
IMG-Masjid-al-Qiblatain-95

Schimbarea directiei de rugaciune (qibla)

În Mecca, Profetul ﷺ obișnuia să se roage spre Ierusalim, având Ka’bah în fața sa. După ce a emigrat la Medina a continuat să se roage spre Ierusalim încă 16 luni, dar a sperat că lucrurile se vor schimba :

“Noi vedem deseori îndreptarea feței tale către cer. Să te îndreptăm către o Qibla care-ți va plăcea. Așadar, îndreaptă-ți fața spre Moscheea cea Sfântă ! Și oriunde ați fi, îndreptați fețele voastre către ea ! Iar cei cărora le-a fost dată Cartea, știu că îndreptarea [spre Moschee] este adevărul de la Domnul lor. Și Allah nu este nebăgător de seamă la ceea ce fac ei”. (Coran 2:144)

În timpul rugăciunii de amiază (zuhr), iar după alții, de după-amiază (‘asr), în timp ce Profetul ﷺ își conducea companionii care efectuau două unități de rugăciune, a primit porunca întoarcerii spre Ka’bah. Moscheea unde a avut loc acest eveniment a devenit cunoscută ca moscheea celor două direcții de rugăciune (qible), Mesgid Al-Qiblatain.

Iar data schimbării este 2 Rajab în al doilea an după emigrare, într-o zi de luni, cu numai două luni înainte de marea bătălie de la Badr. [Ibn Sa’d 1/242].

No Comments

Reply

Skip to toolbar